Un „Renault Megane” a ars complet în orașul Vatra. Detalii de la IGSU

Un incendiu a distrus complet un automobil de model „Renault Megane” în orașul Vatra, municipiul Chișinău, în seara zilei de 2 noiembrie 2025. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:42.

La fața locului au intervenit două echipe de pompieri. Ajunși la destinație, salvatorii au constatat că mașina era cuprinsă în totalitate de flăcări. Datorită intervenției operative, incendiul a fost stins complet la ora 21:16.

În urma arderii, automobilul a fost distrus în totalitate, însă nicio persoană nu a avut de suferit.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști. În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 46 de situații de risc.

Total
0
Shares
Total
0
Share