Un sat din Rusia a fost evacuat, după o explozie nucleară! Se repetă istoria cu Cernobîl?

Un sat din Rusia, Nionoksa, a fost evacuat, după ce în apropiere de acesta a explodat o rachetă de croazieră cu propulsie nucleară.

Potrivit agenţiei de stat RIA-Novosti, care citează un oficial local, locuitorilor satului rus Nionoksa li s-a cerut să își părăsească localitatea, ca urmare a unor activităţi militare planificate.

Portalul local de ştiri tv29.ru a transmis, marţi, că locuitorii din Nionoksa vor fi evacuaţi cu ajutorul trenurilor, în intervalul orar 05:00-07:00, miercuri. Localitatea se află la aproximativ 50 de kilometri de oraşul-port Severodvinsk.

Un corespondent local al ziarului de investigaţii Novaya Gazeta a precizat că armata le-a spus locuitorilor că evacuarea nu are legătură cu explozia nucleară de joia trecută, în urma căreia cinci oameni de ştiinţă ruşi au murit, potrivit adevarul.ro.

Experţi americani apreciază că accidentul – căruia autorităţile ruse i-au recunoscut abia sâmbătă caracterul nuclear – ar putea avea legătură cu teste privind racheta de croazieră de tip Burevestnik -una dintre noile arme „invincibile” lăudate de către preşedintele rus Vladimir Putin la începutul anului.

Cel puţin cinci ingineri au murit în accidentul ce s-a produs săptămâna trecută într-o bază militară din regiunea Arhanghelsk, pe litoralul Mării Albe. Conform experţilor americani, deflagraţia ar putea avea legătură cu testarea noii rachete de croazieră cu propulsie nucleară 9M730 Burevestnik (SSC-X-9 Skyfall, conform terminologiei NATO).

Potrivit meteorologilor ruşi, în oraşul Severodvinsk nivelul radiaţiilor a fost de 16 ori mai mare decât valorile obişnuite.

Incidentul de tip nuclear intervine într-un moment crucial în competiţia militară dintre Statele Unite şi Rusia. Administraţia Donald Trump tocmai a finalizat procedura de retragere din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), argumentând că Rusia a încălcat acordul. La rândul său, Administraţia Vladimir Putin a avertizat că va fi nevoită să dezvolte noi tipuri de armament după retragerea SUA din Tratatul INF.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share