Un șofer susține că ar fi obținut pe căi legale un permis de conducere lituanian, însă în același timp declară că a achitat 900 euro pentru a intra în posesia acestuia. La trecerea frontierei de stat, permisul a fost ridicat pe motiv că prezenta indici vădiți de falsificare.
Cazul a fost înregistrat în punctul de trecere a frontierei Cahul, documentat fiind un bărbat cu dublă cetățenie (MDA/BGR), în vârstă de 42 de ani.
Pe sensul de ieșire din țară s-a apropiat cetățeanul, conducând autoturismul personal. Printre documentele prezentate la control a fost și permisul de conducere, pretins a fi eliberat de către autoritățile lituaniene.
La cercetarea amănunțită, polițiștii de frontieră au constatat că permisul este falsificat.
Subiectul audiat susține că a obținut pe căi legale permisul de conducere în februarie 2023, în Lituania și achitase pentru serviciile de perfectare 900 euro.
Documentul a fost ridicat și transmis pentru expertiză în laboratorul criminalistic al IGPF, în timp ce posesorul actului și-a întrerupt călătoria.