În punctul de trecere a frontierei Cahul, un conațional a încercat să corupă polițiștii de frontieră după ce a fost depistat că nu deține licență de transportare a călătorilor în regim internațional. Incidentul a avut loc ieri noaptea, pe direcția ieșire din Republica Moldova.
Pe caz este vizat un conațional, în vârstă de 37 de ani, originar din Chișinău, fiind prezent la linia de control în calitate de șofer de microbuz pe rută ocazională.
În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că șoferul nu deținea licența pentru transportul de călători, document care se eliberează de către ANTA.
Conducătorul auto, întrebat despre posesia acestui act, a încercat să se eschiveze, oferind bani polițiștilor de frontieră pentru a nu fi documentat pentru încălcarea admisă.
Pe marginea acestor fapte a intervenit grupa operativă, care a inițiat cercetări pe marginea cazului de corupere activă și încălcării regulilor de transportare de călători.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.