Un șofer fără permis a primit doi ani de închisoare după ce a fost prins băut la volan

Un șofer fără permis a primit doi ani de închisoare după ce a fost prins băut la volan
EnglishFrançaisРусский

Un bărbat de 43 de ani a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis, după ce a fost găsit vinovat de conducerea unui automobil în stare de ebrietate alcoolică avansată, fără a deține permis de conducere.

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, incidentul s-a produs în noaptea de 4 mai 2026. Șoferul a ignorat avertismentele unui martor să nu urce la volan, iar după apelul la 112 a refuzat să oprească la somațiile polițiștilor și și-a continuat deplasarea, efectuând mai multe manevre periculoase.

După ce a fost oprit, polițiștii au stabilit că acesta nu deținea permis de conducere. Testarea alcoolscopică a indicat o concentrație de 1,32 mg/l alcool în aerul expirat, nivel care constituie stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

În instanță, inculpatul și-a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată. Procurorii au precizat că acesta mai fusese condamnat în 2015 pentru conducerea unui mijloc de transport în stare de ebrietate și pentru evadare din locurile de deținere.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, persoana beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share