Un bărbat în vârstă de 43 de ani, locuitor al municipiului Bălți, a fost reținut aseară de polițiști, după ce a condus haotic și cu viteză excesivă prin oraș, ignorând indicațiile forțelor de ordine.
Potrivit Poliției, incidentul s-a produs în timpul unei patrulări de rutină, când echipajul de intervenție a observat un automobil care se deplasa periculos. Deși i s-a cerut în repetate rânduri să oprească, șoferul a refuzat să se conformeze și și-a continuat drumul.
În cele din urmă, mașina a fost oprită, iar șoferul a fost testat cu aparatul alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 1.24 mg/l alcool în aerul expirat, echivalentul unei stări avansate de ebrietate.
Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Acesta riscă o amendă de până la 125.000 de lei sau până la 3 ani de închisoare, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce.
Poliția reamintește că toleranța față de șoferii în stare de ebrietate este zero și îndeamnă cetățenii să semnaleze astfel de cazuri pentru a preveni tragedii.