Un grav accident rutier s-a produs miercuri seara, 12 martie, pe un drum din județul Buzău, România, cunoscut drept ”Drumul Morții”. În urma impactului, o persoană și-a pierdut viața, iar alte două au fost rănite, informează telegraph.md, cu referire la Observatornews.ro
Potrivit presei române, accidentul s-a produs după ce un TIR condus de un moldovean în vârstă de 55 de ani a pierdut controlul și a pătruns pe contrasens, lovind un autoturism. Victimele se întorceau acasă de la serviciu.
”Din accident au rezultat trei victime, toate din autoturism. Din păcate, una a decedat la fața locului, iar celelalte două au fost transportate la Spitalul Județean Buzău pentru îngrijiri medicale”, au declarat reprezentanții Poliției Rutiere Buzău.
Martorii spun că inițial au crezut că s-a produs o explozie de cauciuc.
Se aud mereu bubuituri pe acest drum. Am crezut că e o explozie, dar când am ieșit, am văzut norul de praf și TIR-ul implicat în accident”, a relatat un localnic.
Șoferul TIR-ului nu a fost rănit și nu se afla sub influența alcoolului. El este cercetat penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.