Un student din Ștefan Vodă și-a deschis o afacere agricolă cu sprijinul UE

afaceri stefan voda, agricultura moldova, economie moldova, granturi europene

Un student din localitatea Tudora, raionul Ștefan Vodă, și-a deschis o afacere în domeniul agriculturii pe bani europeni. Tânărul a procurat un tractor performant, cu care cultivă zeci de hectare de teren în fiecare primăvară și toamnă. Sătenii apelează la el ori de câte ori au nevoie să facă lucrări mecanizate în câmp sau livadă, transmite IPN.

Tânărul, încă fiind licean, a câștigat un grant în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD. Ca să obțină banii, a trecut printr-un concurs în care a trebuit să argumenteze ideea de afacere și să demonstreze că va putea menține și dezvolta businessul pe care intenționa să îl deschidă.

Cu banii câștigați de la Uniunea Europeană a cumpărat un tractor și a pus bazele unei firme cu trei angajați. Tatăl tânărului a revenit de peste hotare, unde muncea de câțiva ani, iar acum este unul dintre angajații firmei. În timp ce tânărul programează activitatea firmei și este responsabil de comunicarea cu potențialii clienți, tatăl său muncește pe tractor, alături de un alt angajat al firmei, un mecanizator cu experiență.

Lansată acum doi ani, afacerea a reușit să devină profitabilă. Tânărul se gândește să o extindă și să cumpere utilaje și tehnică nouă cu care să poată presta o gamă mai largă de servicii, nu doar pentru oamenii din sat, dar și pentru cei din localitățile vecine. Totodată, se gândește să construiască, împreună cu familia, un frigider mare, unde să păstreze fructe pentru vânzare.

Dorin Țapu este unul din cei peste 70 de tineri de pe ambele maluri ale râului Nistru care au obținut granturi europene în valoare de până la 13,5 mii de euro pentru a-și crea sau dezvolta o afacere.

Programul finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, realizat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților mediului de afaceri, ai societății civile și autorităților locale în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și infrastructurii sociale.

Total
0
Shares
Total
0
Share