Un tânăr a fost condamnat a doua oară pentru condus în stare de ebrietate avansată

Procuratura raionului Ialoveni anunță că la 05 aprilie 2024, a fost pronunțată o sentință, prin care un tânăr, în vârstă de 26 de ani, a fost recunoscut vinovat de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat de către o persoană lipsită de dreptul de a conduce mijloace de transport, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 6 luni, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probă de 1 an.

Potrivit învinuirii, inculpatul, la 05 septembrie 2023, pe timp de seară, fără a deține permis de conducere, a urcat la volanul automobilului „Dacia Logan” și a condus acel mijloc de transport pe traseul Chișinău-Hîncești, în apropierea orașului Ialoveni. Fiind stopat de angajații poliției, fiind supus alcotestului „Drager”, a fost constatată starea de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Procurorii de la Ialoveni nu sunt de acord cu sentința și o vor contesta cu apel, solicitând aplicarea pedepsei cu închisoarea pe un termen de 4 luni cu executare reală și în calitate de măsură de siguranță, care are drept scop preîntâmpinarea săvârşirii faptelor infracționale, vor solicita confiscarea mijlocului de transport, ca fiind bun utilizat la săvârșirea infracțiunii.

Motivul principal pentru solicitarea unei asemenea pedepse, inclusiv aplicarea confiscării mijlocului de transport, rezidă din faptul că inculpatul printr-o sentință din 2020, a mai fost condamnat pentru o infracțiune de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, fiindu-i anulat dreptul de a conduce mijloace de transport.

Totodată, acesta a fost amendat de mai multe ori, pentru comiterea unor contravenții din domeniu circulației rutiere.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share