Polițiștii din municipiul Bălți au documentat, timp de mai multe luni, activitatea ilegală a unui tânăr de 18 ani, suspectat de comercializarea substanțelor narcotice și psihotrope pe teritoriul orașului și în nordul Republicii Moldova.
Potrivit informațiilor operative, suspectul procura drogurile din Chișinău, pe care le transmitea ulterior consumatorilor din mai multe localități din nordul țării. Pentru a-și ascunde activitatea, tânărul ascundea substanțele în locuri izolate, iar coordonatele erau transmise prin aplicația Telegram unui „operator” al grupului.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul său, polițiștii au ridicat 1,5 kg de droguri sintetice de tip PVP (sare), telefoane mobile, cartele SIM, un cântar electronic de precizie, precum și materiale destinate ambalării și vânzării substanțelor narcotice.
Valoarea totală a drogurilor depășește 1 milion de lei.
Conform legislației, pentru circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare, persoanele implicate riscă până la 7 ani de închisoare. Ancheta continuă pentru identificarea altor complici implicați în activitatea infracțională.