Un tânăr de 19 ani, fiul unui fost CEO YouTube, a fost găsit mort în căminul universitar în care locuia. Poliţiștii au deschis o anchetă și vor să afle cum și-a pierdut viața băiatul, scrie Observatornews.ro
Marco Troper, în vârstă de 19 ani, a fost găsit fără viață într-un cămin al campusului Clark Kerr de la Universitatea din California, Berkeley, în jurul orei 16:23, au declarat oficialii școlii. La fața locului au fost chemate serviciile de urgență care au încercat să-l resusciteze, dar adolescentul nu a putut fi salvat.
Cauza morții nu este cunoscută în prezent. Cu toate acestea, bunica lui Marco, Esther Wojcicki, a spus că ea crede că nepotul ei a ingerat un drog care l-a ucis.
Băiatul a fost găsit mort în camera de cămin
„El a ingerat un drog și nu știm ce era în el. Un lucru știm, a fost un drog. Vrem să împiedicăm acest lucru să se întâmple oricărei alte familii. E greu, te face să vrei să te ascunzi într-un dulap și să nu ieși niciodată, dar cred că principalul lucru este că trebuie să mergem înainte pentru a vedea ce putem face pentru a ajuta alți oameni. Nu vor mai fi alți copii care vor ajunge ca Marco”, a declarat bunica băiatului.
Potrivit autorităților un raport toxicologic pentru a confirma cauza morții lui Marco va dura până la 30 de zile. Victima, care era licențiată în matematică și era în al doilea semestru la UC Berkeley, era fiul fostului director general al YouTube, Susan Wojcicki. Ea a devenit CEO al platformei în 2014 și a fost desemnată unul dintre cei mai influenți 100 de oameni de la Time Magazine anul următor. Ea a demisionat din funcția ei în februarie 2023, spunând că vrea să „înceapă un nou capitol concentrat pe familie, sănătatea și proiectele personale”. Bunica lui Marco, fondatoarea programului Media Arts de la Liceul Palo Alto și vicepreședinte al Creative Commons, este uneori denumită „Nașa Silicon Valley”.
„Marco a fost cea mai amabilă, iubitoare, deșteaptă, distractivă și frumoasă ființă umană. Tocmai începea în al doilea semestru din primul an la UC Berkeley, specializarea în matematică și îi plăcea cu adevărat. Acasă, ne spunea povești nesfârșite despre viața și prietenii lui la Berkeley. Viața lui Marco a fost scurtată prea mult. Marco, cu toții te iubim și ne este mai dor de tine decât vei afla vreodată”, a scris bunica băiatului.