Un tânăr de 20 de ani s-a stropit cu benzină și s-a incendiat în curtea casei, de față cu părinții săi. Incidentul a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21:10, în localitatea Glinjeni, din raionul Fălești.
Tatăl său a fost cel care l-a observat, a intervenit și a stins focul de pe suprafața corpului, apoi a solicitat intervenția unei ambulanțe și a poliției.
Solicitată telefonic, Eugenia Molceanov, ofițerul de presă al IP Fălești, a declarat pentru Deschide.MD că în momentul în care a făcut acest gest, tânărul era în stare de ebrietate, iar în prezent este în stare de șoc la spital.
„La fața locului, din discuțiile cu părinții victimei, s-a stabilit că acesta venise din sat în stare de ebrietate,având la el un pet de 0,5 cu benzină pe care, din motive încă necunoscute, a vărsat-o peste corpul său și s-a incendiat. Tatăl băiatului a fost cel care a stins flăcările imedia, dar și alertat poliția. Tânărul a fost transportat la spital cu mai multe arsuri pe suprafața corpului și se află încă în stare de șoc”, a precizat Molceanov.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.