Un tânăr de 21 de ani din satul Mălcăuți a tăiat cu cuțitul o femeie de 77 de ani. De ce a comis această crimă

Un copil de 10 ani a fost înjunghiat de propria mamă, în satul Ivancea din r. Orhei, presa independenta, presa din moldova, presa libera, libertatea presei, api, asociatia presei din moldova, mass media, presa chisinau

Polițiștii din Soroca au reținut ieri, 13 mai, un tânăr de 21 de ani, originar din satul Mălcăuți, raionul Soroca, suspectat de omorul unei femei de 77 de ani, din aceeași localitate.

În cadrul investigațiilor operative, polițiștii au stabilit că, tânărul se adăpostise într-o casă părăsită, în apropiere de victimă, iar în noaptea de 8 spre 9 mai, a pătruns în casa bătrânei, prin forțarea geamului, după care i-a legat mâinele, cerându-i bani.
 
La un moment dat, femeia a reușit să iasă afară să ceară ajutor, dar suspectul a ajuns-o și i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit, după care a plecat într-o direcție necunoscută. În urma leziunilor primite, femeia a decedat.
 
În urma măsurilor speciale de investigații, polițițiștii au identificat un suspect, care a fost dat în orientare. Astfel, datorită și implicării active a cetățenilor, la 13 mai suspectul a fost reținut. În casa în care se adăpostea, polițistii au depistat mănuși, funie etc., bunuri ce ar demonstra implicarea acestuia la săvârșirea infracțiunii.
 
La moment, suspectul este retinut pentru 72 de ore. Ulterior, procurorii urmează să înainteze demers privind arestarea acestuia. Acesta risca de la 15 pâna la 20 de ani de inchisoare sau detenție pe viață.
Total
0
Shares
Total
0
Share