Un tânăr din Leova a fost condamnat pentru omorul unei femei de 65 ani de la care închiria apartamentul

Procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău au obținut o nouă sentință de condamnare pentru o persoană acuzată de omor.

Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 4 decembrie 2023, un tânăr de 27 de ani, originar din raionul Leova, a fost recunoscut vinovat pentru omor, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 10 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Conform materialelor cauzei penale, la 5 septembrie 2023, aproximativ orele 13:00, acuzatul, fiind în stare de ebrietate alcoolică, aflându-se în apartamentul pe care l-a închiriat pe o noapte în sectorul Râșcani al capitalei, împreună cu proprietara apartamentului (o femeie de 65 de ani), care urma să preia cheile apartamentului de la bărbat, fără a avea un motiv cert, i-a aplicat o lovitură victimei, după care, a strangulat-o cu centură de la geantă, în rezultatul cărui fapt a survenit decesul femeii.

Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii imputate.

Măsura preventivă (arestul preventiv) în privința inculpatului, a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Total
0
Shares
Total
0
Share