Un tânăr în vârstă de 29 de ani din capitală, cercetat penal pentru furt

Un tânăr în vârstă de 29 de ani, locuitor a capitalei, a fost reținut pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție provizorie al Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru comiterea unui furt din locuință.

Suspectul în perioada de timp 21 mai-26 mai, a sustras pe ascuns din apartamentul amplasat pe str. Vasilenco, bunuri materiale: un televizor de model ,,Samsung”, un ,,Wifi router” și ,,tv box”. Polițiștii au fost sesizați de către proprietarul locuinței, iar prejudicial cauzat a fost estimat la suma de 6 100 lei.

Urmare a acțiunilor întreprinse de forțele de ordine individul a fost localizat și reținut fiind escortat la inspectorat pentru audieri.

În cadrul acțiunilor de investigație și urmărire penală polițiștii au stabilit că individul nu este la prima abatere, acesta închiria apartamente pentru câteva zile, ulterior sustrăgea bunurile materiale din locuință și dispărea. Bunurile sustrase le vindea obținând un profit.

În acest context pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru furt, infracțiune care conform legislației se pedepsește cu amendă în mărime de până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore sau cu închisoare de până la 4 ani.

Totodată ofițerii de investigație întreprind măsuri de investigație în stabilirea complicității tânărului și în alte cazuri comise pe teritoriul mun. Chișinău.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share