Un tânăr ucrainean, cercetat penal pentru că a vrut să ajungă în Odesa fără a trece vama

Prin traversarea ilegală a teritoriul Republicii Moldova, un tânăr ucrainean a încercat să-și scurteze drumul spre Odessa. Acesta a fost observat de polițiștii de frontieră din Palanca în timp ce se deplasa, în grabă, de-a lungul frontierei de stat. Incidentul a fost consemnat la sfârșitul săptămânii trecute, mai exact în după amiaza zilei de 9 mai.

Astfel, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Tudora-1 a monitorizat acțiunile unei persoane care nestingherit a trecut din partea Ucrainei pe teritoriul Republicii Moldova și înainta pe traseul tranzit, spre ieșirea din țară. Operativ, patrula a intervenit pentru reținerea acesteia și documentarea faptei sale.

În cadrul cercetărilor, persoana a fost legitimată, în baza actelor pe care le deținea, ca cetățean al Ucrainei de 20 de ani, cu viză de domiciliu în satul Crasnopolia, raionul Șumsk. La audieri, tânărul și-a justificat gestul prin faptul că intenționa să ajungă în Odessa, însă pentru a ajunge mai repede a încercat să meargă pe o scurtătură, prin Moldova.

După întocmirea procesului verbal de constatare a infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, tânărul ucrainean a fost transmis autorităților din Ucraina, prin punctul de trecere Tudora. Ofițerii de urmărire penală ai Direcției regionale EST a IGPF continuă cercetările pentru elucidarea circumstanțelor și atragerii la răspundere penală, conform art.362 al.1 CP al RM.

Total
0
Shares
Total
0
Share