Un val de căldură lovește America Latină: Temperatură de 62,3°C resimțită în Rio de Janeiro

Un val de căldură care afectează America Latină de la începutul anului a crescut temperatura resimţită la un nivel-record de 62,3°C la Rio de Janeiro, în Brazilia, în acest weekend, în timp ce ploile amenință sudul ţării, scrie News.ro

”Evitaţi orice expunere prelungită la soare. Hidrataţi-vă!”, a avertizat pe X sistemul municipal al Rio, anunţând o temperatură resimţită de 62,3°C, duminică, la ora locală 9.55 (14.55, ora României) la Guaratiba, un cartier din vest, după ce cu o zi mai înainte s-au înregistrat 60,1°C, un record de când a început acest tip de măsurători, în 2014.

Zona de vest a Rio este alcătuită din cartiere sărace, periferice şi prost deservite, în care trăieşte peste 40% din populaţia acestui oraş cu peste şase milioane de locuitori.

La o temperatură reală, duminică, de 42°C, temperatura resimţită a crescut la cel mai înalt nivel resinţit – de 57,7°C – inclusiv în cartierul rezidenţial al Grădinii Botanice din Rio, privilegiat datorită vegetaţiei abundente.

”Încercăm să ne protejăm, să mergem într-un loc mai deschis, cu mare, dar trebuie să se facă ceva”, declara AFP o locuitoare din Rio, Raquel Correia, în vârstă de 49 de ani, într-un parc, în centru.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share