În sezonul rece 2020-2021, persoane și familii social-defavorizate din capitală și suburbii, vor beneficia de ajutoare sub forme de lemne pentru foc din partea autorităților publice locale. Beneficiari ai facilităților menționate sunt cetățenii ale căror locuințe se încălzesc cu lemne. O dispoziție în acest sens a fost semnată de primarul general, Ion Ceban, transmite Telegraph.md, cu referire la Unimedia.info
Potrivit edilului capitalei, masă lemnoasă va fi acordată solicitanților în limita stocurilor disponibile acumulate la Întreprinderea Municipală „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, ca rezultat al executării lucrărilor silvotehnice din aliniamentul stradal, în cadrul desfășurării proiectelor de infrastructură.
Beneficiari ai ajutorului sub formă de lemne de foc sunt: oamenii în etate; persoanele cu dizabilități; șomerii înregistrați la Agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă; familiile cu trei și mai mulți copii, cele monoparentale sau cu tutelă asupra copiilor rămași fără ocrotire părintească, cu vârsta de până la 18 ani; persoanele/familiile cu venituri mici.
Cetățenii care fac parte din aceste categorii, sunt chemați să se adreseze direcțiilor teritoriale asistență socială și la primăriile orașelor, satelor (comunelor), pentru cetățenii din teritoriile administrative respective, cu o cerere în acest sens.
Autoritățile municipale vor asigura transportarea lemnelor de foc la domiciliul beneficiarilor, atât în raza orașului Chișinău, cât și în suburbii, conform unui grafic aprobat.
VIDEO// Un bărbat a fost tamponat de o mașină în timp ce traversa neregulamentar strada