Uniunea Europeană ar putea să ne susțină mai puțin, dacă referendumul din toamnă eșuează, spune Maia Sandu

Sprijinul Uniunii Europene pentru Republica Moldova ar putea scădea în cazul unui eșec al referendumului din toamnă.

Despre acest lucru a vorbit la postul Jurnal TV, în cadrul emisiunii ”Secretele puterii”, președintele Maia Sandu.

Președintele a fost întrebată care ar fi atitudinea Uniunii Europene în condițiile în care nu ar ieși suficienți oameni la referendum.

”Problema nu este discuțiile mele cu liderii europeni. Problema este care va fi impactul asupra cetățenilor noștri și bineînțeles că nu vom putea conta pe sprijinul Uniunii Europene în măsura în care putem conta atunci când continuăm procesul de aderare și mai ales dorim să devenim stat membru”, a spus președintele.

Maia Sandu a fost întrebată dacă planul de pace, pe care îl pregătește Ucraina vizează și regiunea transnistreană.

Președintele a spus că autoritățile de la Chișinău rămân pe aceeași poziție și își doresc o rezolvare pașnică a conflictului transnistrean.

”Noi de fiecare dată când avem ocazia vorbim despre necesitatea ca trupele ruse, care staționează ilegal în Republica Moldova, care ne încalcă și neutralitatea, și suveranitatea statului nostru să se retragă, și bineînțeles, noi optăm de fiecare dată pentru soluționarea pașnică a conflictului din regiunea transnistreană și asta va rămâne poziția noastră și în momentul în care se va ajunge la această discuție.”
În context, Maia Sandu a declarat că războiul de la graniță rămâne a fi o problemă pentru investiții. „Este greu să-i convingi pe investitorii străini, dar și pe cei locali, să investească în afaceri, când în apropiere este un război. Doar sfârșitul războiului va permite relansarea economiei în Republica Moldova”, a subliniat șefa statului.

Total
0
Shares
Total
0
Share