Uniunea Europeană salută victoria PAS, dar nu renunță la condițiile impuse țării noastre pentru a primi ajutoare și credite de la ei

Kremlinul va consolida factorul transnistrean dacă noul guvern de la Chișinău va alege să promoveze o linie antirusească, informează TV6.md

Avertizarea vine din partea preşedintelui Comisiei pentru problemele CSI, Leonid Kalaşnikov după ce a devenit clar că Moldova va fi guvernată de forțele proeuropene.

De cealaltă parte, Uniunea Europeană salută victoria PAS, dar nu renunță la condițiile impuse țării noastre pentru a primi ajutoare și credite de la ei. Asta se arată într-o declarație a diplomației europene și a Comisarului pentru Vecinătate și Extindere.

Politica Rusiei faţă de Republica Moldova va depinde de puterea care a fost aleasă. Dacă aceasta se va îndepărta de Moscova, atunci, desigur, vom acţiona în consecinţă. În special, vom consolida factorul transnistrean, a avertizat Leonid Kalaşnikov, deputat din partidul lui Vladimir Jirinovski și preşedinte al Comisiei pentru problemele CSI.

El mai spune că va fi din ce în ce mai dificil de făcut acest lucru, întrucât Transnistria se află acum blocată între două state, de facto, dușmănoase. În opinia sa, declarațiile conciliante ale Partidului Acțiune și Solidaritate în relația cu Rusia înainte de alegeri se vor transforma apoi în pro-europene și pro-NATO, revenirea la scenariul de forță în raport cu Transnistria și, eventual, unirea cu România. Iar, aceste lucruri vorbitorii de rusă și găgăuză nu le acceptă, mai spune Kalașnikov, citat de Interfax.

Dacă Maia Sandu va duce o astfel de politică, camuflată sub masca presupusei cooperări cu Rusia, ţara nu va mai ieşi din groapă, a declarat deputatul rus.

Între timp, Uniunea Europeană așteaptă să lucreze în parteneriat cu un guvern și un parlament stabile pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă Moldova, însă nu renunță la condițiiile impuse țării noastre pentru a beneficvia de ajutoare sau proiecte ale UE, se arată într-o declarație semnată de șeful diplomației europene și Comisarul pentru Vecinătate și Extindere.

Totodată, cei doi oficiali subliniază că victoria unui partid pro-european nu este un cec în alb pentru viitoarea guvernare.

Citește și: Mihai Ghimpu vine cu o replică dură către unioniști: ”Felul în care „promovați” unionismul, nici grădina de la Colonița nu v-aș încredința s-o îngrijiți”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share