Universitatea de Stat din Moldova (USM) a fost acreditată internațional. Anunțul a fost făcut de rectorul USM, Igoor Șarov.
„Ca urmare a procesului de acreditare externă a Comisiei Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) în cadrul proiectului QFORTE, Consiliul ARACIS a validat calificativul ACREDITARE pentru Universitatea de Stat din Moldova”.
Potrivit rectorului, în perioada 29-31 mai membrii comisiei ARACIS au inițiat procesul de evaluare externă a Universității de Stat din Moldova, pe segmentul calității, managementului instituțional, condițiilor de desfășurare a procesului didactic cât și de administrare.
„Universitatea de Stat din Moldova apreciază profesionalismul și calitatea fiind o instituție cu tradiții și valori, orientându-se spre dezvoltarea potențialului științific în domeniile de formare a specialiştilor”, a mai conchis Igor Șarov.