Universitatea Tehnică din Moldova s-a clasat pe prima poziție pe plan național în Webometrics – Top Universities

Universitatea Tehnică din Moldova s-a clasat pe prima poziție pe plan național în Webometrics, Top Universities, educatie moldova, studentii de la utm, studii superioare, rectorul utm 

Începutul lunii Iulie, o lună cu adevărat „de cuptor” pentru universități, în care se dă tonul Admiterii, aduce vestea cea mare: Universitatea Tehnică a Moldovei deține întâietatea la nivel național în prestigiosul clasament al citărilor de publicații științifice Webometrics – „TRANSPARENT RANKING: Top Universities by Citations in Top Google Scholar profiles” (http://www.webometrics.info/en/transparent), informează Utm.md.

Cu 14 264 de citări la activ, conform clasamentului Webometrics (din numărul total de peste 35 000 citări ale Universităţii Tehnice a Moldovei), UTM ocupă o nișă importantă în biblioteca de materiale academice şi publicaţii ştiinţifice – platforma Google Scholar, conform clasamentului menţionat. Ierarhizarea din anul curent a extins arealul de reprezentativitate al universităților de la noi, în clasament fiind înregistrate doar 3 instituţii de învăţământ superior din ţară, însă distanța de peste 10 000 de citări față de următoarea subclasată aduce un atu valoros UTM.
 
Includerea UTM în acest ranking global al citărilor de publicații științifice este o realizare importantă, acesta fiind folosit drept criteriu prioritar în realizarea Top Webometrics al universităților anual, în lunile ianuarie şi iulie, iar clasamentul citărilor de pe această platformă include cca 5000 de instituții de învățământ superior din întreaga lume și urmărește evaluarea activității de cercetare științifică a acestora.
 
Această ediţie a Webometrics conţine câteva schimbări metodologice importante şi relevante pentru calcul, şi anume:
– colectează citări din primele top 100 de profiluri publice ale fiecărei universități. Acest număr de profiluri este utilizat pentru a permite comparații independente de mărimea instituţiei. Primele top cinci (5) profiluri ale listei sunt EXCLUSE pentru îmbunătățirea reprezentativității. Pentru celelalte profiluri din top, se indexează numărul de citări, iar instituțiile sunt ordonate descrescător, conform acestui indicator.
– profilurile non-individuale (jurnale, departamente, grupuri) incluse în top 100 de rezultate sunt penalizate prin EXCLUDEREA întregii instituții (numărul citărilor este egal cu zero).
– datele utilizate pentru clasament au fost colectate în perioada 20-30 iunie 2019, iar această versiune este constituită doar din Top Înregistrări (citări > 1000).
 
Menţionăm că Topul Google Academic este realizat de „Webometrics Ranking of World Universities”, la inițiativa Cybermetrics Lab – un grup de cercetare al Consiliului Superior de Investigații Științifice al Ministerului Științei și Inovării al Spaniei – Consejo Superior de Investigaciones Científicas, căruia îi aparține și inițiativa lansării prestigiosului top Webometrics Ranking Web of Universities, iar Google Scholar reprezintă un motor de căutare ce livrează versiuni digitale ale publicațiilor științifice în volum text-integral: articole, cărţi, manuale emanate din mediul academic şi de cercetare.
Total
0
Shares
Total
0
Share