VIDEO // OTIV Prime, reprezentată de către Andrian Candu, menționată în timpul audierii lui Veaceslav Platon

Pe internet a fost publicată o secvență video din timpul audierii lui Veaceslav Platon în cadrul dosarului privind jaful din sistemul bancar, precum și despre Laundromat. În timpul audierilor, raiderul menționează și compania offshore OTIV Prime, deținută de Vlad Plahotniuc, dar reprezentată de către Andrian Candu.

Din imagini reiese că videoclipul a fost tăiat, apoi urmează altă secvență în care Veaceslav Platon ar fi întrebat de procurori despre compania Westburn Enterprises Limited, despre care presa a scris în anii trecuți că ar fi una din firmele cheie prin care s-au scos banii din Rusia în dosarul Laundromat. Învinuitul sugerează că știe despre o astfel de companie, dar preferă să nu răspundă la această întrebare.

“Eu nu vreau să mint pe nimeni, am spus că voi vorbi adevărul. Astfel, pentru moment – voi prefera să tac referitor la beneficiarul final al companiei date. Știu de ce mă întrebați, dar prefer să tac. (…) În contextul atacului raider din 2011, prin această companie au trecut bani tranzit… nu are mare importanță cine sunt beneficiarii. În orice caz, persoana care a primit banii este Plahotniuc, au venit banii pe contul escrou Victoriabank, iar apoi la OTIV Prime – deci la Plahotniuc. Este un lucru evident”, ar spune sursa în video.

Potrivit unei investigații RISE.MD, compania OTIV Prime era reprezentată, în 2011, de către Andrian Candu, actualul lider al grupului politic PRO Moldova.

OTIV Prime Real Estate BV a fost, din 2010 și până în 2013, proprietarul Finpar Invest SRL, cea mai veche companie a familiei controversatului politician, Vladimir Plahotniuc. Cea de-a doua firmă olandeză, OTIV Prime Media BV, este fondatoarea societății General Media Group SRL.

RISE Moldova a intrat în posesia mai multor documente care confirmă că, deși era deputat, Candu a întreprins un șir de acțiuni în baza procurilor. De exemplu, pe 26 septembrie 2011 a semnat decizia de majorare a capitalului social al companiei Finpar Invest. Peste două zile, pe 28 septembrie 2011, Candu a semnat o procură delegând o altă persoană să reprezinte Finpar Invest SRL. Pe 2 decembrie 2011, însă, a semnat un contract escrow prin care au fost vândute acțiunile companiei OTIV Prime Financial BV – parte a grupului OTIV. Datele analizate de RISE arată că, din fotoliul de deputat, Candu a semnat mai multe documente similare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share