Mélanie Joly, ministrul Afacerilor Externe a Canadei, a anunțat astăzi că Canada impune sancțiuni împotriva a șapte persoane și o entitate din Moldova, în cadrul Reglementărilor privind Măsurile Economice Speciale (Moldova). Aceste noi măsuri au fost create în urma războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, care constituie o încălcare gravă a păcii și securității internaționale.
Anunțul de astăzi marchează prima oară când Canada impune sancțiuni împotriva colaboratorilor ruși din Moldova în conformitate cu noile reglementări, în urma unui angajament luat de Primul Ministru Justin Trudeau în timpul vizitei Președintei Moldovei, Maia Sandu, în Canada în mai 2023. Aceste sancțiuni specifice vor submina capacitatea Rusiei de a continua invazia sa nejustificată în Ucraina prin intermediul Moldovei, vor contracara eforturile de destabilizare ale Rusiei în regiune și vor sprijini Guvernul democratic ales al Moldovei.
Aceste sancțiuni vizează mai multe persoane, inclusiv oligarhi moldoveni, oameni de afaceri, parlamentari și politicieni care sunt legați de Rusia. Ele vizează și o entitate, Partidul Șor, un partid politic strâns legat de Ilan Shor, care se numără printre persoanele sancționate astăzi și care a lucrat pentru destabilizarea guvernului democratic ales al Moldovei în favoarea Rusiei.
Pe măsură ce Rusia amenință să își folosească prezența pe teritoriul moldovenesc pentru a atrage țara în războiul de agresiune împotriva Ucrainei, noile sancțiuni vor submina eforturile Rusiei de a restrânge guvernul național al Moldovei în exercitarea suveranității depline asupra teritoriului său.
Prin aceste noi sancțiuni, Canada își reafirmă angajamentul de a sprijini eforturile Ucrainei de a-și recupera teritoriul și de a pune capăt războiului pornit de Kremlin.
În acest context, omul de afaceri Veaceslav Platon a denumit aceste sancțiuni drept o înțelegere de culise a Maiei Sandu și premierului canadian, Justin Trudeau. Platon spune că chiar se va adresa autorităților din Canada pentru a porni o anchetă pe acest fapt.
”A avut loc încă un episod elocvent al activității criminale a Maiei Sandu, pentru care va trebui să apară în fața instanței.
Aceasta s-a reușit să se înțeleagă sau să-l convingă pe premierul Canadei, cu scopul de șantaj și extorcare de la mine a refuzului asupra drepturilor bunurilor sustrase de la mine, dar și de a introduce împotriva mea sancțiuni pe teritoriul Canadei.
În orice caz, fie că e vorba de o conspirație, fie doar depășirea atribuțiilor de serviciu din partea domnului Trudeau, mă voi adresa în instanțele de drept din Canada pentru investigarea acestei infracțiuni.
Din presă înțelegem că această conspirație a fost organizată în timpul întrunirii personale a Maiei Sandu cu domnul Trudeau.
La fel, mă voi adresa către Parlamentul Canadei pentru inițierea unei comisii de anchetă pe cazul participării unor persoane publice din Canada în acțiuni banditești și șantaj în adresa mea.
Vreau să atrag atenția că asemenea tentative din partea Maiei Sandu au fost respinse de către conducerea Statelor Unite, Marii Britanii și Uniunii Europene.
Vreau să punctez repetat că nicio acțiune sau presiune nu mă vor obliga să renunț la drepturile asupra bunurilor sustrase de la mine și apărarea propriilor mele interese.
Iar acum cel mai important.
Toată viața mea am refuzat în fel și chip de a mă implica în politică. Vedeam asta ca pe o treabă murdară și urât mirositoare. Dar rezultatul a fost că la putere au ajuns tot felul de ticăloși, escroci și mincinoși. Eu însumi am avut de suferit mult de la asta.
Iată de ce, nu-mi rămâne nicio soluție, decât să mă implic eu însumi în politică și să încerc să transform țara într-un stat modern, bine dezvoltat, în care despre sărăcie se va povesti ca despre un trecut sumbru și demult uitat, în care fiecare cetățean își va putea realiza fie și cel mai mic potențial al său, iar statul se va transforma într-un bun prieten, grijuliu și înțelept, singurul scop al căruia este bunăstarea cetățenilor săi.
Nu a poporului, la modul general, dar a fiecărei persoane în parte!”, a scris Platon pe canalul său de Telegram.