Vaccinarea angajaților din Educație a fost discutată de Igor Dodon și conducerea Capitalei

Președintele PSRM, Igor Dodon, a accentuat necesitatea vaccinării de urgență a angajaților din sistemul educație pentru a reveni la studii cu prezența fizică în clase, în cel mai scurt timp posibil. Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe de lucru cu primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, și consilierii PSRM din CMC.

Ceban a relatat că deja 30 la sută sau 2500 dintre cadrele didactice din școlile și grădinițele Capitală au fost vaccinate. Totodată, au fost imunizați în proporție de 90% angajații din Sănătate.

Dodon a salutat eforturile depuse de municipalitate în vederea asigurării procesului de vaccinare într-un ritm sporit. Liderul PSRM a menționat că deși numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus și de decese a scăzut, specialiștii avertizează că în luna mai se așteaptă un nou val al pandemiei.

Un alt subiect al ședinței cu aleșii PSRM din Chișinău a fost continuarea implementării proiectelor de infrastructură în Capitală.

Total
0
Shares
Total
0
Share