În perioada 23 – 29 octombrie 2017, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 411,7 mln lei, fiind perfectate per total 11 172 declarații vamale.
La capitolul combaterea fraudelor vamale, în perioada de referință, au fost relevate 91 de tentative de încălcare a legislației vamale, care sunt cercetate de către subdiviziunile specializate ale Serviciului Vamal în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și întreprinderii măsurilor legale ce se impun. Totodată, în perioada vizată, au fost înregistrate 53 de cazuri contravenţionale şi aplicate amenzi în sumă de 163 741 lei.
În perioada de referință, fluxul unităților de transport a constituit 90 863 de traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 17 385 și respectiv 14 200 traversări.
De asemenea, Serviciul Vamal amintește despre efectuarea, în perioada 26 octombrie – 04 noiembrie a.c., a unor lucrări de reabilitare a infrastructurii rutiere din cadrul terminalului marfar de pe teritoriul Biroului Vamal Sculeni din România.
În acest context, în vederea evitării unor aglomerări de autocamioane în punctul de trecere nominalizat, le recomandăm transportatorilor de mărfuri să opteze și pentru alte posturi vamale aflate în proximitate. Harta interactivă a punctelor de trecere, dar și fluxul unităților de transport în regim online pot fi vizualizate pe pagina web a Serviciului Vamal.