Funcționarii Serviciul Vamal de la postul vamal Leușeni au contracarat, în ultimele 24 de ore, mai multe tentative de transportare ilicită a bunurilor peste frontiera vamală, în urma controalelor asupra mai multor unități de transport.
Într-un caz, într-un automobil de model Mercedes Viano, care venea din Germania și tracta o remorcă, au fost depistate două biciclete dezasamblate, nedeclarate, cu o valoare estimativă de peste 50 000 de lei.
Într-un alt caz, într-un autocar care circula din Marea Britanie, vameșii au găsit patru invertoare pentru sisteme hibride, ascunse printre scaunele mijlocului de transport.
De asemenea, într-un Renault Kadjar, venit din Franța, a fost depistat un motor electric mild-hybrid, tăinuit sub bancheta din spate, în valoare de peste 11 000 de lei.
Totodată, într-un Hyundai Tucson care se deplasa din România spre Republica Moldova, au fost găsite opt geci nedeclarate.
Persoanele documentate sunt bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 48 de ani, care dețin dubla cetățenie — a Republicii Moldova și a României.
Toate bunurile au fost ridicate, iar cazurile sunt examinate sub aspect contravențional.



