Varianta Delta a COVID-19, prezentă în 10 țări, este considerată mai contagioasă şi mai rezistentă la tratamente

Varianta Delta devine o îngrijorare tot mai mare în ţări cu o rată de vaccinare foarte ridicată. După ce a triplat infectările în Marea Britanie în doar o lună, Anthony Fauci tratează noua tulpină ca o ameninţare şi pentru SUA şi cere adulţilor sub 30 de ani să se vaccineze în număr cât mai mare, informează Observatornews.ro

O situaţie similară se înregisrează şi în Israel, unde un număr tot mai mare de copii şi tineri adulţi sunt infectaţi zilnic. India vine cu noi veşti proaste şi avertizează că se răspândeşte tot mai mult noua variantă, Delta Plus, considerată mai infecţioasă şi mai rezistentă la tratamente.

Aproape 7 din 10 adulţi din Statele Unite sunt vaccinaţi, însă pericolul este departe de a fi dispărut, spun experţii. Tulpina Delta, mai contagioasă şi rezistentă la tratamente i-a pus pe jar.

Specialiştii estimează însă că pragul pe care şi l-a produs Joe Biden de 70% de adulţi vaccinaţi până în 4 iulie nu va fi atins din cauza numărului mic de persoane între 18 şi 26 de ani imunizate.

Cazurile de COVID cresc din nou în Israel

O situaţie similară se înregistrează şi în Israel, unde a fost raportat cel mai mare număr nou de cazuri, deşi 55% din populaţie a primit două doze de vaccin. Soluţiile propuse de autorităţi: teste PCR pe aeroport, purtarea măştii în spaţii închise şi vaccinarea copiilor şi adolescenţilor.

„Le cerem în mod formal copiiilor şi tinerilor adulţi de peste 12 ani să se vaccineze cât mai curând posibil”, susține Naftali Bennett, premier israelian.

În Marea Britanie, tulpina Delta a amânat relaxarea până la 19 iulie.

„Uitaţi-vă la cifrele pentru varianta Delta. Din păcate sunt în continuare în creştere. Numărul de cazuri creşte cu 30% pe săptămână”, declară Boris Johnson, premierul Marii Britanii.

Noua tulpină este dominantă şi în Portugalia, unde Lisabona intră în weekenduri în lockdown.

Mariana Vieria da Silva, purtător de cuvânt cabinet premier susține că în weekenduri nu va mai fi posibil să intri sau să ieşi din Lisabona, măsura intră în vigoare în fiecare vineri după ora 3 pm.

„În vreme ce restul lumii se gândeşte cum să înfrunte pandemia de „Delta”, în India se răspândeşte deja nouă tulpină „Delta Plus”, considerată mai contagioasă, a spus Mariana Viera da Silva.

La nivel global sunt peste 200 de cazuri confirmate de tulpină Delta Plus în 10 ţări, printre care Marea Britanie, Portugalia, Elveţia sau Rusia.

Citește și: FOTO // Spiderman a apărut la audiențele Papei Francisc de la Vatican și i-a oferit acestuia un cadou

Total
0
Shares
Total
0
Share