Politic

Vasile Bolea a acuzat PAS de subordonarea politică a CA: Vreți să vă aduceți rudele în funcții

Pinterest LinkedIn Tumblr

Deputatul socialist Vasile Bolea a acuzat majoritatea parlamentară PAS că vrea să-și subordoneze politic Consiliul Audiovizualului (CA), așa cum a făcut-o și în cazul altor instituții ale statului. Declarațiile au fost făcute în plenul Parlamentului, unde a fost dezbătut raportul de activitate al CA pentru anul 2020. Bolea a precizat că reprezentanții majorității parlamentare nu au fost interesați de acest raport, pentru că scopul final este de a demite actuala componență a CA.

„Stimați guvernanți, ați decis azi să executați public CA. Stimați membri ai CA, vreau să vă spun că ați avut o prestație bună, un raport pe ceea ce au lucrat alții, conducătorii de anul trecut. Majoritatea parlamentară nu a vrut să vă asculte, pentru că zarurile au fost aruncate”, a declarat Bolea.

Deputatul socialist a comentat și acuzațiile aduse de PAS către CA, potrivit cărora instituția nu luptă cu știrile false.

„Referitor la fake news: ceea ce ați vorbit voi în campania electorală, referitor la pensia minimă de 2000 de lei, asta cum poate fi catalogat? Voi sunteți mincinoși, bârna din ochiul vostru trebuie să o vedeți! Prețul la gaz de 11 lei este fake news? Acest fake news o să fie în factură la cetățeni. Este o catastrofă! Inflația peste 15% este fake news ? Referitor la ineficiența CA: să vă spun despre eficiența voastră în activitate? Profesorii de câteva luni nu au primit salarii. Doamna Nicolaescu-Onofrei, dvs v-ați ocupat de această problemă? Catastrofă sunteți voi și azi vreți să acaparați încă o instituție – CA, din nou să vă puneți rudele, neamurile în funcții”, a declarat Bolea.

loading...

Comments are closed.