Candidatura jurnalistului Vasile Botnaru va fi înaintată Parlamentului pentru desemnare în funcția de membru al Consiliului Audiovizualului, pe durata restantă a mandatului vacant. Decizia a fost adoptată astăzi de Comisia parlamentară pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.
Nominalizarea lui Vasile Botnaru a fost făcută de Fracțiunea ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, după constatarea vacanței unei funcții în luna martie a acestui an.
Vasile Botnaru este o figură marcantă a jurnalismului din Republica Moldova. Cu o experiență vastă, acesta a condus biroul din Chișinău al postului Radio Europa Liberă timp de 18 ani. De asemenea, a fost fondator al Agenției de știri BASA-Press și corespondent al Associated Press, având și activitate ca redactor-șef, cadru didactic universitar și publicist. În 2009, Botnaru a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat.
Consiliul Audiovizualului este format din șapte membri desemnați pentru un mandat unic de șase ani. Aceștia sunt propuși de fracțiunile parlamentare, de Președintele Republicii Moldova, de Guvern și de organizațiile societății civile, respectând principiul reprezentării proporționale a majorității și opoziției parlamentare.
Parlamentul urmează să examineze și să aprobe candidatura lui Vasile Botnaru în cadrul unei ședințe viitoare.
1 comments
Comments are closed.