Vasile Tarlev acuză guvernarea PAS: „Republica Moldova este transformată într-o colonie a corporațiilor transnaționale”

Președintele partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, critică actuala guvernare, acuzând-o că ar fi transformat Republica Moldova „într-o colonie a intereselor externe și a corporațiilor transnaționale”.

„Conducerea PAS, sub pretextul «războiului hibrid», a închis întreprinderi, școli, universități și spitale, lipsind populația de servicii esențiale și distrugând infrastructura națională”, a declarat fostul premier.

Tarlev a menționat că „sărăcia a crescut cu peste 30%, iar peste 300.000 de moldoveni au părăsit țara din cauza lipsei perspectivelor”. El susține că „tot mai multe funcții-cheie în stat, în economie și în justiție sunt ocupate de cetățeni străini”, descriindu-i drept „oameni complet rupți de realitățile și nevoile cetățenilor moldoveni”.

„Pentru unii dintre ei, Moldova este doar un «aerodrom de rezervă» – un loc unde pot încasa salarii uriașe fără nicio responsabilitate pentru rezultate”, a punctat liderul formațiunii.

Comparând actuala guvernare cu perioada în care a fost prim-ministru (2001–2008), Tarlev a afirmat: „Economia Moldovei înregistra creșteri de până la 9%, în timp ce acum se vorbește despre scăderi de 3–5%. Scopul guvernării actuale și al celor care o dirijează din umbră este clar: să nu permită Republicii Moldova să revină la ritmurile de creștere economică de 6–9%”.

El a mai adăugat că „în ultimii ani, conducerea statului nu a deschis nici măcar o întreprindere modernă și nu a creat locuri noi de muncă”, concluzionând că „oamenii săraci și disperați sunt mai ușor de manipulat”.

În final, Tarlev a făcut apel la mobilizare: „Scopul nostru comun este să nu permitem actualei guvernări să fure viitorul acestei țări! Numai uniți, putem opri procesul de lichidare a Republicii Moldova!”.

Total
0
Shares
Total
0
Share