Deputatul Vasile Tarlev, președintele Partidului „Viitorul Moldovei”, a declarat că a participat la ședința Comisiei juridice, pentru numiri și imunități a Parlamentului, unde a fost examinat proiectul de hotărâre privind numirea unui adjunct al Avocatului Poporului.
Potrivit lui Tarlev, în cadrul ședinței a fost analizată candidatura Olesei Doronceanu, inclusiv experiența profesională și CV-ul acesteia.
„În această dimineață am participat la ședința Comisiei juridice, pentru numiri și imunități a Parlamentului, din care fac parte, unde am examinat și proiectul de hotărâre privind numirea în funcție a unui adjunct al Avocatului Poporului”, a declarat Vasile Tarlev.
Deputatul a menționat că, în urma discuțiilor din comisie, a votat pentru susținerea candidaturii.
„În urma analizei și întrebărilor înaintate împreună cu membrii Comisiei, am votat pentru susținerea ei. Totodată, i-am urat mult succes în activitate și sper ca prin munca sa să contribuie la consolidarea instituției Avocatului Poporului și la o dinamică pozitivă în acest domeniu”, a declarat Vasile Tarlev.
Ulterior, candidatura Olesei Doronceanu a fost înaintată plenului Parlamentului, iar deputații au aprobat numirea acesteia în funcția de adjunct al Avocatului Poporului.



