Vasile Tarlev, la Șerpeni: „Astăzi, noi, poporul multinațional al Moldovei, avem datoria să milităm pentru pace și libertate”

Astăzi, la Complexul Memorial „Capul de Pod Șerpeni” a avut loc o ceremonie dedicată aniversării a evenimentelor care au avut loc 80 de ani în urmă.

Evenimentul de astăzi a reunit personalități precum ex-președintele Vladimir Voronin, fostul prim-ministru Vasile Tarlev și Ambasadorul Rusiei, Oleg Vasnețov. Au fost prezenți veterani și reprezentanți ai societății civile.

În discursul său, Vasile Tarlev a amintit despre importanța istorică a „Capului de Pod Șerpeni” și sacrificiile făcute de zeci de mii de soldați în luptele crâncene din 1944.

„Războiul pentru apărarea Patriei din anii 1941-1945 a adus nenumărate jertfe și distrugeri pe pământul nostru, dar ne-a demonstrat noblețea și eroismul poporului sovietic, care a adus statelor Europei, inclusiv și Moldovei noastre, pacea și libertatea”, a declarat Tarlev.

Tarlev a continuat discursul subliniind că bătălia de la Șerpeni a fost una dintre cele mai sângeroase și eroice din cadrul Operațiunii Iași-Chișinău.

„Nimeni nu-i uitat, nimic nu se uită!”, a spus Tarlev, aducând un omagiu celor peste 12 000 de soldați care și-au pierdut viața în aceste lupte.

Fostul prim-ministru a reamintit că reconstrucția Memorialului „Capul de Pod Șerpeni” a fost inițiată de președintele Vladimir Voronin în 2003, el personal având onoarea de a superviza lucrările.

„Am finalizat lucrările în timp record și suntem mândri de acest lucru”, a adăugat el, menționând că la deschiderea oficială a complexului, în 2004, au participat peste 10 000 de oameni.

„Astăzi, noi, poporul multinațional al Moldovei, avem datoria să milităm pentru pace și libertate”, a conchis Tarlev.

Total
0
Shares
Total
0
Share