Președintele Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, a criticat dur modul în care guvernarea PAS gestionează procesul electoral, acuzând actuala putere că transformă ideea de integrare europeană într-un instrument de control și represiune politică. Într-o declarație publică referitoare la summitul UE – Moldova, liderul formațiunii a avertizat că democrația este grav amenințată, iar efectele pot fi ireversibile.
„Atunci când un regim politic transformă alegerile într-o chestiune de supraviețuire, și nu într-un proces democratic firesc, el însuși pune bazele falsificărilor. Astăzi, partidul PAS a adus situația în punctul în care o înfrângere la alegerile parlamentare ar însemna prăbușirea întregii lor arhitecturi construite pe control, dosare compromițătoare, șantaj și represiune”, a declarat Tarlev.
Potrivit acestuia, nu doar frica de opoziție îi determină pe cei de la guvernare să recurgă la metode nedemocratice, ci și frica de propriul trecut: „De escrocherii, înțelegeri din culise și legi adoptate în interesul unui cerc restrâns.”
Tarlev afirmă că deja se conturează „un scenariu de manipulare și falsificare a rezultatelor votului”, iar această strategie poate duce la o ruptură gravă în societate. „Transformarea ideii de integrare europeană într-un simbol al presiunii și al nedreptății” riscă să compromită întregul parcurs european, a atenționat el.
„Pentru că, dacă proiectul european este folosit drept acoperire pentru uzurparea puterii, el va fi îngropat împreună cu această putere”, a declarat liderul Partidului „Viitorul Moldovei”.
În opinia sa, fiecare zi în care guvernarea încearcă să se mențină cu orice preț duce la pierderea încrederii populației. „În fiecare zi în care guvernarea actuală încearcă să se mențină cu orice preț, pierde din încredere – atât în sine, cât și în sloganele frumoase sub care a venit la putere.”
„Iar astăzi, când oamenii văd că li se ia din nou dreptul de a alege, nicio campanie de PR scumpă venită de la Bruxelles nu le mai poate fi de ajutor”, a concluzionat Vasile Tarlev.