Președintele partidului ”Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, și-a exprimat îngrijorarea față de inițiativele Uniunii Europene privind furnizarea de echipamente militare Moldovei, subliniind că astfel de măsuri nu garantează securitatea țării, ci dimpotrivă, sporesc riscul implicării în conflicte regionale. Declarația vine în contextul conversației telefonice dintre președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele SUA, Donald Trump, despre negocierile internaționale privind pacea în Ucraina.
Totodată, Tarlev a criticat planul UE de a acorda Moldovei sprijin militar în valoare de 40 de milioane de euro, precum și posibilitatea livrării de sisteme de apărare aeriană de 20 de milioane de euro.
„Toată această masă de armament nu doar că nu poate asigura securitatea țării, dar, mai mult, crește riscurile implicării Moldovei în acțiuni militare pe teritoriul unei țări vecine. Experiența Ucrainei a arătat clar că niciuna dintre țările UE nu va trimite trupe pentru a apăra teritoriul nostru”, a declarat liderul Partidului ”Viitorul Moldovei”.
Potrivit fostului prim-ministru al Moldovei (2001-2008), cea mai bună garanție pentru securitatea Moldovei este menținerea unor relații echilibrate cu Occidentul și Rusia, evitând astfel orice formă de militarizare a țării.
Liderul partidului «Viitorul Moldovei» susține că în cazul unei victorii în alegerile parlamentare, partidul său va lupta pentru recunoașterea internațională a neutralității Moldova.
“După victoria în alegerile parlamentare, nu vom permite ca Moldova să fie atrasă în cursa europeană a înarmării și vom obține recunoașterea statutului internațional de neutralitate al țării”, a mai adăugat Vasile Tarlev.