Fostul prim-ministru al Republicii Moldova și actualul președinte al Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, a criticat interdicțiile impuse de autorități privind desfășurarea manifestațiilor dedicate Zilei Victoriei și a pledat pentru restabilirea demnității istorice și naționale a poporului moldovenesc.
„Una dintre primele noastre decizii în funcția de prim-ministru al Moldovei, în anul 2001, a fost restaurarea Memorialului «Eternitate». La acel moment au existat critici și întrebări: de ce să ne concentrăm pe astfel de proiecte, când cetățenii nu primeau salarii cu lunile? Dar pentru noi era evident: relansarea economiei începe întotdeauna cu o consolidare a societății și respectul față de istoria propriei țări – Moldova”, a declarat Tarlev.
Potrivit acestuia, în perioada în care a condus Guvernul, au fost restaurate sute de monumente culturale și s-a înregistrat o creștere economică anuală de 6–9%: „Nimeni, nici înainte, nici după noi, nu a reușit să repete asemenea rezultate!”
Tarlev a făcut aceste declarații în contextul criticilor față de actuala guvernare, pe care o acuză că falsifică istoria și îngrădește libertățile cetățenești.
„Atunci când puterea nu poate sau nu dorește să rezolve problemele din economie, începe să rescrie și să falsifice istoria. Toate aceste interdicții privind adunările cetățenilor pe 9 mai în centrul capitalei, interdicțiile pentru profesori și angajații din sectorul bugetar de a participa la acțiunile festive dedicate Zilei Victoriei, precum și tentativa absurdă de a impune societății ziua de 9 mai ca Ziua Europei – toate acestea reprezintă logica celor care au pierdut în Marele Război pentru Apărarea Patriei”, a afirmat liderul „Viitorul Moldovei”.
El a subliniat că victoria în fața fascismului este o parte esențială a identității naționale, care nu poate fi ștearsă: „Este o încercare de a arunca în uitare faptele de eroism ale soldaților, ale taților și bunicilor noștri.”
Vasile Tarlev a promis că, în cazul unei victorii electorale, formațiunea sa va asigura un cadru legal clar pentru celebrarea Zilei Victoriei în inima Chișinăului: „Sunt convins că, după victoria noastră în alegeri, vom adopta la nivel legislativ decizia ca Piața Mării Adunări Naționale, pe 9 mai, să fie pentru totdeauna destinată urmașilor învingătorilor fasciștilor în cel mai cumplit război din istoria omenirii. Anume de aici va începe renașterea Moldovei și dezvoltarea statului.”