Președintele Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, a adresat un mesaj emoționant cetățenilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă, subliniind importanța recunoștinței, bunătății și unității în această perioadă specială a anului.
„Sărbătorile de iarnă înseamnă mai mult decât brazi împodobiți și colinde. Ele reprezintă momentul ideal de a ne manifesta recunoștința și bunătatea față de cei din jurul nostru”, a declarat Vasile Tarlev.
Liderul partidului a mulțumit cetățenilor pentru susținerea oferită pe parcursul anului 2024 și a reafirmat angajamentul său față de dezvoltarea și bunăstarea Moldovei. „Am început acest an cu marea dorință de a schimba lucrurile spre bine în Moldova, acesta fiind scopul spre care mergem cu încredere zi de zi. În 2025, vom acționa cu fermitate pentru a îndrepta Moldova pe calea dezvoltării, bunăstării și păcii”, a subliniat el.
Tarlev a făcut apel la solidaritate, patriotism și încredere, dorindu-le tuturor moldovenilor un an nou plin de lumină, bucurii și prosperitate. Mesajul său a fost încheiat cu urarea tradițională „La mulți ani!” și promisiunea unui an decisiv pentru succesul țării.