Veaceslav Ioniță: Exporturile moldovenești scad pentru al 5-lea trimestru consecutiv

Exporturile Republicii Moldova au înregistrat o scădere semnificativă pentru al cincilea trimestru consecutiv, atingând în trimestrul II din 2024 cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani. Conform expertului economic Veaceslav Ioniță, exporturile au totalizat 859 milioane USD, cu 30% mai puțin față de maximul istoric atins în trimestrul II din 2022. În termeni anuali, exporturile au scăzut la 3,78 miliarde USD, o diminuare cu 558 milioane USD față de maximul înregistrat la începutul anului 2023, scrie știrionline.md

Ioniță identifică trei factori principali care au contribuit la această scădere: incapacitatea Moldovei de a deveni un centru de tranzit pentru mărfurile din Ucraina, reducerea exporturilor de produse agricole și slăbiciunea generală a economiei interne. El subliniază că declinul exporturilor reflectă starea precară a economiei moldovenești, care se confruntă cu efectele crizei economice generate de războiul din Ucraina.

Potrivit expertului, semnele de îngrijorare erau vizibile încă din 2022, însă acum situația economică a țării devine tot mai evidentă prin scăderea continuă a exporturilor, care arată clar dificultățile prin care trece economia națională.

Total
0
Shares
Total
0
Share