Serviciul Vamal a reacționat la informațiile privind destructurarea unei rețele criminale implicate în contrabanda cu autovehicule, condamnând orice implicare a angajaților săi în activități ilegale.
Instituția a anunțat inițierea unor verificări interne suplimentare pentru a identifica eventuale nereguli și a promis sancțiuni ferme împotriva celor găsiți vinovați.
„Avem o politică de toleranță zero față de corupție și ne reafirmăm angajamentul față de integritate și transparență”, se arată în comunicatul oficial. Conducerea Serviciului Vamal a precizat că sprijină autoritățile de urmărire penală în investigarea acestui caz și că va colabora pentru elucidarea completă a situației.
Totodată, instituția subliniază importanța prevenirii și combaterii oricăror abateri de la cadrul legal, reafirmând angajamentul de a proteja interesele statului și ale cetățenilor.