Veste bună pentru oamenii în etate. Pensiile vor fi valorizate de două ori!

pensii majorate, partidul democrat majoreaza pensiile, sergiu sirbu

Cu câteva zile înainte de a se întoarce la lucru, democrații au punctat ce vor să dezbată cu prioritate în noua sesiune parlamentară. Primordial, pe agenda fracțiunii majoritare figurează proiectele incluse în Foaia de parcurs pentru Integrarea Europeană și realizarea condițiilor proiectului de macro finanțare.

Sergiu Sârbu, secretarul fracțiunii parlamentare al Partidului Democrat din Moldova (PDM), a menționat că democrații au o agendă încărcată.

Avem proiecte suficient de multe. Sperăm până la sfârșitul sesiunii să votăm modificarea Constituției cu privire la includerea obiectivului strategic de Integrare Europeană. De asemenea, avem și alte proiecte legate inclusiv de continuarea reformei anticorupție și de eficientizarea sistemului judecătoresc, ce ar asigura o independență mai mare instituției judiciare. Avem și un șir de angajamente și pe alte domenii, ce țin de protecția omului, pentru implimentarea reformelor de ordin social, etc.”, a spus Sergiu Sârbu citat de Tribuna.

De asemenea, democratul a menționat că printre obiectivele prioritare în această sesiune se numără și cel de majorare a pensiilor, cel puțin de două ori.

Noua sesiune parlamentară începe la 1 februarie, dar politicienii din 15 ianuarie au revenit la serviciu, pentru a-și relua activitatea în Comisiile parlamentare.

Total
0
Shares
Total
0
Share