Veste bună pentru români: TAROM reia zborurile către mai multe destinații

Peste o săptămână românii vor putea zbura din nou către vestul Europei. Companiile aeriene au pus în vânzare bilete pentru Anglia, Germania sau Franța. Uniunea Europeană discută chiar în aceste zile noile reguli pentru pasageri. Toți pasagerii vor fi testaţi la intrarea în aeroport, iar în avion se va putea sta unul lângă altul, transmite observator.tv

Amsterdam, Atena şi Paris. Sunt primele destinaţii către care TAROM va zbura de la începutul lunii viitoare. Şi Blue Air va relua după 15 mai cursele spre mai multe oraşe europene. Pe site-urile companiilor se pot face deja rezervări, dar zborurile nu vor mai fi ca până acum.

În timpul zborurilor, companiile aeriene ar putea să apeleze la distanțarea socială pe diagonală. Asta ar însemna că un pasager ar trebui să stea lângă culoar, iar următorul pe rândul din spate, lângă geam. Rămâne de văzut dacă patronii firmelor vor fi de acord cu această variantă pentru că asta ar însemna să transporte doar 33% din capacitatea totală.

Deocamdată, preţurile sunt similare cu cele de dinantea pandemiei, însă, în viitor, pot fi mai mari.

Andrei Rusu, lider sindicat TAROM: Dacă ești restricționat în avion la numărul de pasageri față de capacitatea maximă pe care o avem va trebui să fie un preț diferit. Dacă se ajunge să nu își plătească nici măcar costul pentru acea cursă, pasagerii vor fi îndemnați să găsească altă cursă.

Mai mult, conducerea Ryanair a anunţat că nu va relua zborurile, dacă va trebui să respecte regulile de distanţare socială. Şi a propus ca locul lăsat liber între pasageri să fie plătit de stat. Ajutorul ar putea veni de la Uniunea Europeană.

Adina Vălean, comisar european pe Transporturi: Ştiu că industria a stabilit mai multe măsuri pentru a continua transporturile şi călătoriile. Una dintre aceste măsuri este distanţarea socială. Însă, pe lângă asta, avioanele sunt dezinfectate şi se vor lua alte măsuri de protecţie şi în nodurile de transport.

Ludovic Orban, premierul României: La aeroporturi s-a discutat ca temperatura, ca termoscanerele să fie folosite nu numai la venire, ci să fie folosite şi la plecare.

Măsuri sporite de securitate vor fi și în aeroporturi. Odată ajunși aici, pasagerii ar putea să fie testați pentru noul tip de coronavirus de către companiile aeriene.

TAROM și Blue Air vor primi credite din partea Guvernului pentru a-şi relua activitatea. Cele două companii româneşti au trimis aproape 90% din angajați în șomaj tehnic.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share