Externe

Veste PROASTĂ pentru moldovenii din Marea Britanie: Acordul pentru Brexit, validat de Comisia Europeană

Pinterest LinkedIn Tumblr

Preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului au semnat vineri acordul cu privire la Brexit aprobat de Regatul Unit pentru a permite ratificarea sa de către Parlamentul European. Anunțul a fost făcut de şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Împreună cu Charles Michel am semnat acordul privind ieşirea Regatului Unit din UE, deschizând calea ratificării sale de către Parlamentul European”, a anunţat preşedinta Comisiei Europene pe contul său de Twitter, informează Digi24.ro.

Cu acordul oficial al Ursulei von der Leyen şi al lui Charles Michel, textul va fi supus acum atenţiei Parlamentului European în 29 ianuarie pentru ratificare. Iar, apoi, joia viitoare, diplomaţii statelor membre ale UE vor aproba în scris raportul, asigurând astfel retragerea în ordine a Marii Britanii în 31 ianuarie la miezul nopţii.

Acordul urmează a fi trimis la Londra pentru a fi parafat de către prim-ministrul Boris Johnson.

Regina Elisabeta a II-a şi-a dat joi consimţământul pentru textul care reglementează modalităţile separării după 47 de ani de apartenenţă a Marii Britanii la UE.

Parlamentul European va fi ultima instanţă care se pronunţă cu privire la acord.

Separarea oficială este însoţită de o perioadă de tranziţie până la sfârşitul anului 2020. Regatul Unit va continua să aplice reglementările UE în această perioadă, fără a lua parte totuşi la deciziile comunitare.

Citește și: Marea Britanie: Acordul privind Brexit-ul a devenit oficial lege, după promulgarea de către regina Elisabeta a II-a

Comentați știrea

loading...

Comments are closed.