VESTEA BUNĂ A ZILEI // România reia recepționarea dosarelor de cetățenie

Autoritatea Națională pentru Cetățenie din România anunță despre reluarea procesului de reepționare a dosarelor pentru cetățenie începând cu 18 mai.

Astfel, programul de lucru cu publicul al Biroului înregistrare cereri privind cetățenia română (sediul ANC din București) se va desfășura în zilele de luni, miercuri şi vineri, în intervalul 08:30 – 12:30.

Vor fi alocate un număr de 70 de persoane programate pe zi în zilele de luni şi miercuri, respectiv 50 de persoane programate şi asistate de avocaţi în zilele de vineri, prin relocarea programărilor efectuate începând cu data de 11 martie.

Din 18 mai va fi reluat programul de lucru cu publicul al Birourilor Teritoriale Galaţi şi Iaşi, de luni până vineri, fiind alocate, în primă etapă, un număr de 50 de persoane programate pe zi prin relocarea programărilor efectuate începând cu data de 11 martie.

Listele persoanelor ale căror programări au fost relocate vor fi afișate treptat pe site-ul instituției, la rubrica Liste persoane programate online, conform articolelor în baza cărora a fost făcută programarea.

Amintim că Autoritatea Națională pentru Cetățenie din România, la sediul din București și la birourile teritoriale, și-a sistat programul de lucru cu publicul de la mijlocul lui martie, din cauza pandemiei de COVID-19.

Sursa: Jurnal.md

Total
0
Shares
 
Total
0
Share