Ministrul Sănătății Viorica Dumbrăveanu a declarat astăzi în cadrul unui briefing de presă că 25 de pacienți din cei infectați cu COVID-19 ar putea fi externați în curând, transmite Telegraph.md.
Conform declarațiilor ministrului, pacienții în cauză nu mai prezintă simptome de infecție, fiind într-o stare de sănătate bună.
Astfel, urmează a fi făcut ultimul test la COVID-19 și în caz că rezultatul va fi negativ, pacienții vor fi externați.