VEȘTI BUNE // Permisele eliberate în Moldova și Turcia sunt recunoscute reciproc

 

Cetăţenii Republicii Moldova și ai Republicii Turcia, stabiliți permanent sau provizoriu pe teritoriul celeilalte țări, au dreptul să-și convertească permisul de conducere, fiind scutiți de școlarizare, susținerea examenelor teoretice și practice, dar și de cheltuielile aferente acestor procese.

Conversiunea permiselor de conducere le asigură cetățenilor dreptul de a conduce vehicule în trafic internațional și le va facilita încheierea unor contracte mai avantajoase de angajare în câmpul muncii aferent domeniului transporturilor. La modul practic conversiunea permiselor de conducere are loc la adresarea titularilor permisului de conducere obţinut în Republica Moldova cu cerere către autoritatea competentă din Republica Turcia. Respectiv, titularii permiselor de conducere obţinute în Republica Turcia, urmează să se adreseze cu cerere la subdiviziunile competente ale ASP pentru conversiunea acestora pe permise de conducere emise în Republica Moldova fără susținerea examenelor.

În momentul conversiunii permiselor de conducere, eliberate de autoritățile celor două țări, echivalarea categoriilor/subcategoriilor acestora, se va efectua în baza principiului de echivalență. Permisele de conducere emise de către autorităţile uneia dintre părţile contractante, îşi pierd valabilitatea pentru circulaţie pe teritoriul statului celeilalte părţi contractante după şase luni de la data obţinerii de către titular a reşedinţei pe teritoriul statului celeilalte părţi contractante.

Vă reamintim, că Acordul bilateral între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Turcia privind conversiunea şi recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere a fost semnat pe un termen nelimitat și a intrat în vigoare la începutul acestui an.

Documentul respectiv vine să continue măsurile de politică externă a Republicii Moldova, orientate spre dezvoltarea și consolidarea bunelor relații internaționale cu statele spațiului european pe diferite segmente, inclusiv pe domeniul afacerilor interne.

În prezent, Republica Moldova deține Acorduri bilaterale de conversiune a permiselor de conducere privind conversiunea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere cu 5 state. Lista o puteți vedea aici.

Lista statelor la conversiunea permiselor de conducere emise de către autorităţile, cărora se aplică principiul de reciprocitate şi probele de examen teoretică/practică care urmează să fie recunoscute sau susţinute o puteți găsi aici (state membre a Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, încheiate la Viena la 08.11.1968, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.1318 din 02.03.1993.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
Total
0
Share