Vicepeședintele american Mike Pence susține că un tratament contra coronavirusului va fi creat până în vară

Un tratament medical împotriva noului coronavirus ar putea fi creat „până în vară sau la începutul toamnei”, a afirmat vicepreşedintele american Mike Pence, care coordonează lupta împotriva epidemiei în SUA.

„Tratamentele terapeutice pentru ajutorarea oamenilor care contactează coronavirus ar putea fi create până în vară sau la începutul toamnei”, a afirmat Pence în timpul unei conferinţe de presă, adăugând că un vaccin împotriva acestei boli „ar putea fi dezvoltat înainte de sfârşitul anului sau începutul anului viitor”.

Primele teste clinice pentru un vaccin ar putea avea loc „în următoarele şase săptămâni”, a mai spus vicepreşedintele american.

Medicamentul Remdesivir, un antiviral al laboratorului american Gilead, a fost deja utilizat pentru tratarea pacienţilor în SUA şi Franţa. Echipa medicală care a tratat un pacient în Franţa la mijlocul lui februarie a calificat la acea dată tratamentul, administrat pe cale intravenoasă, drept „promiţător”, pentru că „acţionează direct asupra virusului pentru a împiedica multiplicarea lui”.

Citește și: CORONAVIRUS: Parlamentul European își închide ușile timp de trei săptămâni

Total
0
Shares
Total
0
Share