Vicepremierul Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu directorul Serviciului Instrumente de Politică Externă al Comisiei Europene

Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut o întrevedere de lucru cu directorul Serviciului Instrumente de Politică Externă al Comisiei Europene, Peter M. Wagner, însoțit de șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks.

În cadrul întrevederii a avut loc un schimb de opinii privind principalele evoluții în dosarul reglementării transnistrene, inclusiv din perspectiva situației regionale de securitate, care este în continuă schimbare și a provocărilor multiple la adresa stabilității în zona Mării Negre.

Situația din Zona de Securitate în condițiile prelungirii războiului din Ucraina la fel a fost abordată de către interlocutori. În această privință, vicepremierul moldovean a informat despre acțiunile realizate de către autoritățile naționale și a evidențiat provocările care necesită o atenție deosebită și reacții adecvate.

Vicepremierul Oleg Serebrian a remarcat rolul substanțial al oportunităților și al proiectelor de asistență oferite Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, care aduc o valoare adăugată în avansarea procesului de reintegrare a țării.

Interlocutorii au reiterat importanța coordonării permanente a activităților și a abordărilor pe aspecte de interes reciproc.

Total
0
Shares
Total
0
Share