Vicepreședintele CUB propune înlocuirea carnetelor de studenți cu carduri ID, după ce doi bărbați străini au fost prinși în WC-ul fetelor din USM

Instituțiile de învățământ au rămas în evul mediu. Digitalizarea acestora întârzie, iar acest lucru afectează siguranța studenților. Organizația de tineret a Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, CUB Junior a organizat astăzi, 15 aprilie, o conferință de presă unde a reiterat necesitatea soluționării problemei de securitate în instituțiile publice de învățământ.

În cadrul evenimentului, vicepreședintele CUB, Ion Bulgac, a transmis un demers către Ministerul Educației și Cercetării și administrațiile instituțiilor de învățământ prin care atrage atenția la necesitatea conștientizării problemei privind accesul persoanelor neautorizate în instituțiile de învățământ, necesitatea digitalizării accesului, instituirea ombudsmanului studențesc și deschiderea CUB Junior de a participa la procesul de prevenire a situațiilor similare.

Propunerile au fost formulate urmare a incidentelor recente când anumiți indivizi au fost depistați cum urmăresc studentele în blocurile sanitare din incinta Universității de stat din Moldova.

„În ultimele câteva luni, au avut loc mai multe cazuri în care bărbați necunoscuți, demult trecuți de vârsta studenției, au fost prinși în toaletele pentru femei din cadrul universităților. Vorbesc la plural pentru că, după mediatizarea cazurilor de la USM, am primit zeci de mesaje și de la studenții altor instituții care s-au plâns că s-au confruntat cu probleme similare. Conform surselor noastre, aceste cazuri au fost „rezolvate” pe intern, pentru a nu afecta imaginea instituțiilor. Noi numim asta mușamalizare”, a spus Ion Bulgac în cadrul discursului său.

Deși unii dintre acești indivizi au fost reținuți de poliție, studenții se arată foarte îngrijorați de aceste situații. Asemenea cazuri sunt raportate cu o anumită regularitate fapt care demonstrează că securitatea studenților nu este asigurată de instituțiile de învățământ, iar Ministerul Educației și Cercetării (MEC) ignoră cu desăvârșire aceste incidente.
„Carnetele de studenți trebuie înlocuite cu carduri ID, iar toată reforma digitală a sistemului educațional dusă până la capăt. Totodată, MEC trebuie să revitalizeze mecanismul de protecție a drepturilor studenților, și în acest sens cerem să fie revitalizată funcția de avocat al studenților”, a propus Ion Bulgac.

Atragem atenția instituțiilor de presă și a organizațiilor nonguvernamentale asupra acestei probleme care creează niște riscuri pentru securitate publică și afectează demnitatea umană.

Nu în ultimul rând, politicianul a menționat că organizația pe care o conduce este deschisă să ofere susținere și suport administrațiilor instituțiilor pentru ca aceste reforme să aibă loc.

Total
0
Shares
Total
0
Share