Victimele temperaturilor scăzute! În Republica Moldova două persoane au murit din cauza gerului

doua persoane au murit din cauza gerului

Mai multe persoane, printre care şi o adolescentă, au suferit hipotermii din cauza vremii reci. Două persoane din raioanele Făleşti şi Anenii Noi au fost găsite în stradă în stare de inconştienţă. Pacienţii fiind în stare extrem gravă au decedat în drum spre spital.

Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească menţionează că doi bărbaţi în vârstă de 57 ani şi 64 ani din raioanele Hânceşti şi Ocniţa au suferit degerături la degetele membrelor inferioare. Alte şapte persoane au fost diagnosticate cu hipotermie, dintre care o adolescentă de 15 ani care a fost găsită noaptea în stradă de către trecători care au anunţat imediat Serviciul 903, scrie TVR.

Potrivit CNAMUP, toate persoanele au fost transportate la spital în stare stabilă. Majoritatea pacienţilor înregistraţi cu hipotermii erau din familii social vulnerabile, doi dintre aceştia sunt fără adăpost şi se aflau sub influenţa consumului de alcool.

Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în zilele următoarea vremea se va răci. Temperaturile medii vor oscila între -2 şi -6 grade Celsius ziua, iar noaptea în nordul ţării mercurul va coborî până la -15 grade Celsius.

Total
0
Shares
Total
0
Share