Victor Micu, „Respect Moldova”: „Să iei dreptul judecătorilor de a-i revoca pe membrii CSM înseamnă să lovești direct în autonomia justiției”

Membrul Partidului „Respect Moldova”, Victor Micu, fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) critică modificările operate de majoritatea parlamentară PAS la Legea cu privire la CSM, la ultima ședință a Parlamentului din actuala legislatură, votate pe 10 iulie, în ultima ședință a actualei legislaturi. El se declară solidar cu judecătorii și condamnă modul netransparent în care au fost promovate aceste schimbări, pe care le consideră un atac la adresa independenței justiției.

Potrivit lui Victor Micu, modificările legislative au fost votate în grabă, fără consultări reale cu profesioniștii din sistemul judecătoresc și fără avizul CSM. Cele mai controversate prevederi includ eliminarea interdicției ca președintele CSM să fie reales și anularea dreptului Adunării Generale a Judecătorilor de a revoca mandatele membrilor CSM.

„Aceasta nu e reformă, e ignorare și dispreț față de regulile democrației. Să iei printr-un simplu amendament dreptul judecătorilor de a-i revoca pe reprezentanții lor în CSM înseamnă să lovești direct în autonomia sistemului judecătoresc. E o tentativă periculoasă de a politiza o instituție care ar trebui să fie independentă”, a declarat fostul judecător Victor Micu.

În opinia sa, realegerea președintelui CSM ar trebui permisă doar dacă precedentul mandat a fost exercitat cu profesionalism și în afara oricărei influențe politice. Mai mult, Victor Micu susține că alegerea președintelui CSM ar trebui să-i revină Adunării Generale a Judecătorilor, și nu membrilor CSM, pentru a garanta o procedură democratică și transparentă, așa cum se practică și în alte state.

„Din păcate, ceea ce se numește „reformă a justiției” se reduce la lozinci. Justiția însă nu poate fi reformată fără judecători, așa cum legea nu poate fi aplicată fără respectarea procedurilor democratice”, a mai a adăugat Micu.

Fostul președinte al CSM solicită retrimiterea legii în Parlament și organizarea unor consultări publice reale cu toți speciliaștii relevanți din sistemul de justiție.

În final, reprezentantul Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, Victor Micu, a subliniat că această situație poate fi corectată prin votul cetățenilor, la alegerile parlamentare din 28 septembrie.

Total
0
Shares
Total
0
Share